Prag legal pentru droguri la volan, similar alcoolului
Avocatul Adrian Cuculis avertizează că această interpretare juridică ar putea duce la clasarea a sute sau chiar mii de cazuri, dar și la revizuirea altor dosare similare.
Schimbare majoră în abordarea legală a drogurilor la volan
„România devine țara în care drogurile la volan nu mai reprezintă automat un pericol cert, iar simpla prezență a substanțelor interzise în sânge nu te transformă automat în infractor,” a declarat avocatul Adrian Cuculis. El a subliniat că, în urma deciziei ICCJ, este necesară o expertiză științifică pentru a demonstra că aptitudinea de a conduce a fost afectată.
Clarificări din partea ICCJ privind articolul 336 din Codul penal
Decizia a fost luată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ICCJ, care a analizat solicitările formulate de Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel Cluj. Instanța a clarificat că:
„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei", se arată în decizia luată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte.
Instanţa supremă a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Cluj, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?".
Mii de șoferi depistați cu droguri ar putea scăpa de dosar penal
De asemenea, Instanţa supremă trebuie să răspundă la întrebarea: „Dacă dispoziţia „aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive" din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?".
Concret, sesizările se refereau la modul în care trebuie interpretată sintagma „persoana care conduce aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive", respectiv dacă este necesar să se introducă un prag valoric pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor, aşa cum este la consumul de alcool la volan.
Potrivit art. 336 alin. (2) Cod penal, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Spre deosebire de infracţiunea de la art. 336 alin. (l) Cod penal (conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului), în cazul căreia îmbibaţia alcoolică trebuie să se situeze superior pragului de 0,80 g/l alcool pur în sânge, legislaţia nu prevede o limită a cantităţii de substanţe psihoactive ingerate sau vreun efect al acestora, fapta fiind penală indiferent de modalitatea de consum, de cantitatea ingerată sau de efectele acesteia.


