Procurorul șef DNA, Crin Bologa, nu ia în calcul revocarea din funcție a procurorului Melinda Diaconescu, după ce Secția de judecători din Consiliul Superior al Magistraturii a decis că în dosarul Colectiv a afectat independența și imparțialitatea judecătorilor.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi, a constatat că procurorul care reprezintă Direcția Națională Anticorupție la ședințele de judecată ale dosarului „Colectiv”, prin formularea unei cereri de recuzare a judecătorilor din cadrul Curții de Apel București investiți cu soluționarea dosarului „Colectiv” și a judecătorilor investiți cu soluționarea cererii de recuzare, a afectat independența și imparțialitatea acestora.
Potrivit DNA, procurorul șef Crin Bologa a analizat conținutul hotărârii Secției pentru judecători din cadrul CSM și comportamentul procurorului Secției Judiciare Penale, Melinda Diaconescu, și a constatat că „nu există motive pentru a dispune revocarea acesteia din cadrul DNA”.
Acesta a constatat chiar că procurorul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu „cu profesionalism, onestitate și curaj”.
Procurorul Melinda Diaconescu a formulat o plângere prealabilă prin care cere Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii revocarea hotărârii care o vizează. De asemenea, a formulat o cerere pentru apărarea reputației profesionale și a independenței la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la conținutul hotărârii și a discuțiilor ce au avut loc la ședința Secției pentru judecători.
(sursa: Mediafax)