x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE - DNA: Gheorghe Benea, fost director la CN Loteria Română, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

UPDATE - DNA: Gheorghe Benea, fost director la CN Loteria Română, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

16 Sep 2016   •   11:27
UPDATE - DNA: Gheorghe Benea, fost director la CN Loteria Română, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Gheorghe Benea, fost director general al Companiei Naţionale Loteria Română, a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit unui comunicat DNA, transmis vineri AGERPRES, în acelaşi dosar care vizează fapte de corupţie în legătură cu o licitaţie trucată pentru înnoirea parcului auto al CNLR a mai fost reţinut Ovidiu Rîpanu, şef Serviciu Achiziţii în cadrul Loteriei Române, pentru luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în formă continuată. 

De asemenea, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 15 septembrie, faţă de Cornelia Olaru, referent în cadrul CNLR - Serviciul Achiziţii şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită, şi faţă de Iulian Cătălin Niculae, asociat şi administrator de drept al unei firme, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălare de bani în formă continuată. 

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane care au calitate de suspecţi: Remus Leonard Lăzăreanu - director executiv al CNLR, la data faptei, Dan Gheorghiu - şef Birou Transport în cadrul CNLR -, ambii cercetaţi pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, Nicolae Virgil Sorescu - administrator al unei societăţi comerciale cu activitate de comercializare autovehicule, acuzat de complicitate de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în formă continuată, Constantin-Brăduţ Răducanu - administrator de firmă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, Laura Alexandra Benea, fiica lui Gheorghe Benea, acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, şi Marius Bran, asociat şi administrator de drept al unei firme, cercetat pentru complicitate la spălare de bani. 

"La data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naţionale Loteria Română a atribuit unei societăţi comerciale cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrată de suspectul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, în valoare de 13.386.378,73 lei pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul a fost iniţiat, fundamentat şi atribuit cu încălcarea prevederilor legale, prin licitaţie trucată anume pentru a favoriza respectiva societate comercială, care a vândut astfel Loteriei Române autovehicule la un preţ substanţial mai mare decât preţul pieţei", spun procurorii anticorupţie. 

Procedura de achiziţie a fost iniţiată de inculpaţii Gheorghe Benea, Ovidiu Rîpanu şi Remus Lăzăreanu fără ca aceştia să estimeze valoarea contractului de achiziţie pe baza unor calcule care să aibă în vedere toate sumele plătibile. 

De asemenea, nu a fost întocmit un studiu de piaţă pentru determinarea valorii estimate a autovehiculelor noi achiziţionate, nu a fost determinată nici valoarea estimată a parcului auto vechi al CNLR care urma a fi predat în sistem buy-back şi nu au fost luate în calcul pentru determinarea valorii estimate a achiziţiei cheltuielile suplimentare cu RCA, Casco, mentenanţă. 

Anchetatorii mai arată că de la reprezentantul dealerului auto au fost preluate specificaţiile tehnice ale autoturismelor comercializate de acea societate comercială, datele fiind ulterior introduse în caietul de sarcini, iar în fişa de date a achiziţiei s-a impus introducerea unor condiţii restrictive de participare, în scopul eliminării concurenţei. 

Prin iniţierea, atribuirea şi derularea acestui contract a fost creat un prejudiciu în dauna Companiei Naţionale Loteria Română estimat la 2.314.707 lei. 

Potrivit DNA, în schimbul atribuirii contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea CNLR au primit sume de bani şi bunuri. 

Astfel, Rîpanu a pretins, la sfârşitul anului 2009 şi începutul anului 2010, pentru sine şi pentru alţii, suma de 1,5 milioane lei, patru autovehicule noi, respectiv un autovehicul marca Cadillac, un autovehicul marca Hummer, un autovehicul marca Opel şi un autovehicul marca BMW, dar şi 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy-back. 

Procurorii spun că, din toate acestea, Rîpanu a primit aproape 1,1 milioane lei în perioada iulie - septembrie 2010, cele patru autovehicule noi, dar şi autovehicule second hand în valoare de 1.179.029,68 lei. 

Din cele patru maşini noi, Gheorghe Benea a primit, prin intermediul fiicei sale, suspecta Laura Benea, şi pentru aceasta, autovehiculul marca BMW în valoare de 139.230 lei, iar suspecta Cornelia Olaru, referent în cadrul CNLR şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie. 

"Pentru a ascunde adevărata provenienţă a bunurilor/ banilor ce fac obiectul infracţiunii de luare de mită, inculpatul Rîpanu Ovidiu, folosindu-se de două firme pe care le controla prin intermediul suspecţilor Niculae Iulian Cătălin şi Bran Marius, a preconstituit relaţii comerciale nereale, vizând prestării de servicii fictive. În acest sens, Rîpanu Ovidiu, în înţelegere cu Sorescu Nicolae Virgil, a creat în sarcina societăţii administrate de ultimul menţionat, beneficiară a contractului cu loteria, o "datorie" fictivă, prin întocmirea unor contracte care atestau operaţiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparenţa că banii nu ar fi fost primiţi drept mită, ci în contul unor servicii IT, neprestate în realitate. (...) Aşadar, conform înţelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Rîpanu Ovidiu, la o sumă simbolică, şi autovehiculele second hand preluate în baza contractului buy-back. Apoi, a fost inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Rîpanu Ovidiu figura în evidenţele contabile ale dealerului auto", explică procurorii. 

Gheorghe Benea şi Ovidiu Rîpanu vor fi prezentaţi, vineri, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Cei doi au mai fost trimişi în judecată de DNA într-o altă cauză, la data de 30 decembrie 2015, în calitate de persoane cu funcţii de conducere în cadrul CN Loteria Română SA.

AGERPRES

×