x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi angajați reținuți în cazul tragediei din TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș din Capitală

Doi angajați reținuți în cazul tragediei din TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș din Capitală

16 Iun 2021   •   15:03
Doi angajați reținuți în cazul tragediei din TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș din Capitală

Doi angajați ai Spitalului Victor Babeș din Capitală, un instalator și un inginer-șef din Serviciului Tehnic, au fost reținuți de procurori în cazul tragediei produse în luna aprilie, când trei pacienți au murit.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unui instalator în cadrul Serviciului tehnic al Spitalului Victor Babeș și a unui inginer-șef din cadrul aceluiași serviciu pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Conform procurorilor, instalatorul este acuzat că a manipulat, în 12 aprilie, în mod necorespunzător componente de reglare a presiunii de oxigen aferente instalației Unității Mobile de Terapie Intensivă, fapt ce a determinat creșterea presiunii de oxigen peste valoarea de 6 bari, având drept consecință oprirea automată a ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienților internați în salonul ATI, conducând astfel la decesul a trei pacienți.

Inginerul-șef nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, potrivit procurorilor, „prin aceea că nu a asigurat funcționarea în parametrii tehnici corespunzători a instalației de oxigen aferente Unității Mobile de Terapie Intensivă amplasate în curtea spitalului, a cărei presiune în perioada 10.04.2021-12.04.2021, s-a situat la valori ridicate, determinând astfel funcționarea ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienților internați în salonul ATI al unității mobile în afara parametrilor optimi”.

Procurorii susțin că în 12 aprilie, constatându-se necesitarea reducerii presiunii de oxigen, inginerul-șef, care nu se afla la locul de muncă, i-a cerut instalatorului să reducă presiunea „fără a-l fi instruit în prealabil asupra principiilor de funcționare a instalației”.

„Astfel, pe fondul neasigurării funcționării în parametri optimi a instalației de oxigen, precum și a instruirii deficitare a personalului din subordine, s-a creat necesitatea intervenției asupra instalației, intervenție realizată defectuos de inculpatul RC, fapt ce a condus la oprirea automată a ventilatoarelor din dotarea Unității Mobile de Terapie Intensivă și la decesul celor trei pacienți”, se arată în comunicat.

Procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi inculpați.

În acest caz, cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Trei persoane au murit în aprilie la Spitalul Victor Babeș din cauza unei probleme care a provocat întreruperea aparatelor de oxigen din unitatea ATI mobilă.

Mediafax

×