x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Drăghici, la DNA: Să fii pus sub acuzare că nu ai respectat o lege, pe care tu ai făcut-o în Parlament, mi se pare exagerat

Drăghici, la DNA: Să fii pus sub acuzare că nu ai respectat o lege, pe care tu ai făcut-o în Parlament, mi se pare exagerat

02 Apr 2019   •   16:27
Drăghici, la DNA: Să fii pus sub acuzare că nu ai respectat o lege, pe care tu ai făcut-o în Parlament, mi se pare exagerat
Sursa foto: Lucian Alecu

Trezorierul Partidului Social Democrat Mircea Drăghici s-a prezentat marţi la sediul DNA, pentru a fi audiat într-un dosar legat de cheltuirea banilor primiţi de partid ca subvenţie.

"Să fii pus sub acuzare că nu ai respectat o lege pe care tu ai făcut-o în Parlamentul României şi eşti cel mai îndreptăţit să ştii spiritul şi litera acestei legi - atenţie - mi se pare mult exagerat şi cred cumva că are legătură şi cu coordonarea campaniei. De fiecare dată când a urmat o campanie electorală, am fost chemat la DNA", a spus Drăghici, la ieşirea din DNA.

Presa a relatat că DNA are în lucru un dosar în care se investighează modul în care PSD a utilizat banii primiţi ca subvenţie de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Dosarul ar fi pornit de la un articol publicat în presă, în care se relata că Mircea Drăghici ar fi folosit bani din subvenţia primită de PSD pentru achiziţionarea unor maşini folosite de soţia sa. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mircea Drăghici