x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Patru persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri

Patru persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri

de Redacția Jurnalul    |    10 Noi 2023   •   18:30
Patru persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri

Patru persoane bănuite că făceau trafic cu drogurile pe care le produceau singuri, în solarii, în localitățile Frumoasa și Sântimbru, au fost arestați preventiv de procurorii DIICOT.

Polițiștii din Harghita și procurorii DIICOT au cercetat activitatea a patru persoane care făceau trafic de droguri în județul Harghita.

Trei dintre suspecți creșteau plante de canabis în locuințe și pe terenuri extravilane, greu accesibile, a transmis, vineri, DIICOT.

Miercuri au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperiți și ridicați 32.150 de lei și 1.150 de euro, bani făcuți din vânzarea de droguri, dar și dispozitive de mărunțit, țigarete confecționate artizanal, un aparat de vidat, pungi și telefoane mobile.

Polițiștii au ridicat 10 plante de canabis recoltate recent, aproximativ 2 kilograme de canabis (muguri), provenite din culturile recoltate anterior, depozitate în pungi din plastic, vidate și lipite prin topire, precum și în borcane din sticlă, pregătite de vânzare.

Procurorii au dispus reținerea celor trei persoane, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus, joi, arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Un alt bărbat a fost prins în timp ce vindea 10 grame de canabis pentru 700 de lei în Odorheiu Secuiesc.

În cazul lor au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, toate în același municipiu, fiind descoperiți și ridicați 10.307 lei , banii făcuți in vânzarea de droguri.

Procurorii au mai găsit 3 dispozitive de mărunțit și mai multe obiecte cu urme de materie și un telefon mobil.

Persoana bănuită ar fi vândut zeci de grame de canabis în Odorheiu Secuiesc și în localitățile învecinate.

Joi, procurorii au dispus reținerea persoanei bănuite, iar, vineri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: droguri diicot canabis