x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Elena Udrea şi Ioana Băsescu scapă de condamnări în dosarul finanţării campaniei electorale, ca urmare a prescrierii faptelor

Elena Udrea şi Ioana Băsescu scapă de condamnări în dosarul finanţării campaniei electorale, ca urmare a prescrierii faptelor

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2023   •   19:39
Elena Udrea şi Ioana Băsescu scapă de condamnări în dosarul finanţării campaniei electorale, ca urmare a prescrierii faptelor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, marţi, încetarea procesului împotriva Elenei Udrea, ca urmare a prescrierii faptelor, în dosarul în care fostul ministru primise la instanţa de fond o condamnare de 8 ani închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Magistraţii au pus în aplicare deciziile Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, fiind anulată astfel condamnarea de 8 ani aplicată de Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, în acelaşi dosar, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, fiindu-i anulată o pedeapsă de 5 ani închisoare primită la Curtea de Apel Bucureşti pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.


Astfel, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea.

În plus, Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA.

Decizia instanţei este definitivă.

În prezent, Udrea se află închisă la Penitenciarul Târgşor, unde execută o condamnare de şase ani primită în dosarul "Gala Bute".

Potrivit  DNA, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

"Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", a mai spus DNA.

×