x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Florin Iordache: Nu vom prelua toate recomandările Comisiei de la Veneţia, prioritare sunt deciziile CCR

Florin Iordache: Nu vom prelua toate recomandările Comisiei de la Veneţia, prioritare sunt deciziile CCR

22 Oct 2018   •   12:41
Florin Iordache: Nu vom prelua toate recomandările Comisiei de la Veneţia, prioritare sunt deciziile CCR
Sursa foto: Steluta_Popescu

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat luni la RFI că recomandările Comisiei de la Veneţia nu vor fi preluate în totalitate şi s-a declarat dezamăgit de faptul că acest for european "s-a antepronunţat, fără să aştepte deciziile CCR". 

Potrivit lui Iordache, "sunt practic două opinii ale Comisiei de la Veneţia: o opinie care vizează legile Justiţiei şi o opinie care vizează Codurile Penal şi de Procedură Penală". 

"Aşteptăm în zilele următoare publicarea celor două rapoarte, pentru că cel puţin în raportul care a vizat legile Justiţiei au survenit anumite modificări în urma discuţiilor, iar în celălalt urmează să aşteptăm prioritar deciziile CCR. (...) Am fost dezamăgit, pentru că s-au antepronunţat şi am cerut un singur lucru: haideţi să aşteptăm şi deciziile CCR, nu putem asculta numai un singur punct, al dumneavoastră, haideţi să vedem şi ce spune Curtea şi atunci dintre cele două, pentru că prioritar pentru noi sunt deciziile CCR, vom alege cea mai bună soluţie. S-a văzut că şi în primul raport care a vizat legile Justiţiei au fost foarte multe greşeli, care apoi au fost recunoscute şi modificate", a adăugat el. 

Întrebat dacă toate recomandările Comisiei de la Veneţia vor fi preluate, Florin Iordache a răspuns: "Nu, bineînţeles că nu. Eu am spus şi acolo că, spre exemplu, o recomandare pe care Comisia de la Veneţia a insistat a fost cea cu secţia specială şi am spus că în nici un caz această recomandare nu poate fi preluată, mai ales acum când s-a demonstrat că peste jumătate din magistraţii din România au avut dosare, această secţie îşi dovedeşte utilitatea". 

Iordache a spus că autorităţile române nu au cerut asistenţa Comisiei de la Veneţia. 

"Nu. S-a discutat acolo în comisie de faptul că OUG 92, ultima care reglementa foarte multe din observaţiile pe care Comisia de la Veneţia le-a făcut în vară, să se pronunţe şi răspunsul dumnealor a fost: a fost timpul foarte scurt, nu ne putem pronunţa, dacă pe aceste chestiuni se doreşte, se poate face o solicitare pentru asistenţă, dar repet, această Ordonanţă ajunge în Parlament, asta am spus eu acolo şi între timp putem să discutăm", a afirmat Iordache. 

Potrivit lui Iordache, prioritare sunt deciziile CCR. 

"Prioritar pentru noi sunt deciziile CCR. Asta am spus şi acolo, asta vă spun şi dumneavoastră, pentru că, până la urmă, CCR între obiectivele sale este şi acela de a pune în concordanţă legislaţia României cu legislaţia europeană şi cu tratatele la care România este parte", a adăugat deputatul PSD. 

Iordache mai spune că Parlamentul este singura autoritate în România care poate modifica o lege. 

"Până la urmă, legile se fac şi se desfac în Parlament, nici o lege nu e perfectă. Atâta timp cât avem o opinie, ne-o exprimăm aici, în Parlament. Nu cred că opiniile trebuie exprimate altundeva", a mai afirmat Iordache. 

Întrebat dacă PSD va participa la eventualele consultări de la Cotroceni pe tema Justiţiei, preşedintele Comisiei pentru legile justiţiei a arătat că nu ştie în acest moment şi a adăugat că aşteaptă să vadă o dorinţă de comunicare din partea preşedintelui. 

"Nu ştiu (n.r. - dacă PSD va participa). Să vedem cum sună, dacă va fi o invitaţie din partea preşedintelui. Majoritatea cererilor preşedintelui la CCR au fost respinse de CCR. Pentru mine important este opinia exprimată de CCR asupra proiectelor de legi, în concordanţă şi cu legile şi tratatele internaţionale (...). Nu am văzut până acum o comunicare sau dorinţa de comunicare din partea preşedintelui. Nu am văzut decât critici din partea preşedintelui. Nu este normal să critici propria ţară tocmai la Bruxelles", a spus Florin Iordache. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: florin iordache