Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Iorga Marian, la data faptelor inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, în formă continuată.
În rechizitoriu se arată că în 29 aprilie 2017 acesta ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei de la un om de afaceri, în legătură cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.
De asemenea, în perioada februarie 2017 – august 2018, inculpatul ar fi pretins unor oameni de afaceri să cumpere, la prețuri supraevaluate, mai multe mașini pe care el le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziționeze. În schimbul acestor „servicii”, inculpatul le-ar fi promis că își va folosi influența asupra unor subordonați care aveau în lucru cauze penale sau petiții ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceștia să le soluționeze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu.
În acest context, inculpatul ar fi obținut de pe urma a trei „tranzacții” suma totală de 4.000 euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Călărași.
(sursa: Mediafax)