x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Foștii primari ai Constanței, Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată în dosarul construcțiilor ilegale

Foștii primari ai Constanței, Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată în dosarul construcțiilor ilegale

21 Oct 2020   •   12:11
Foștii primari ai Constanței, Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată în dosarul construcțiilor ilegale

Foștii primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău, ultimul, la data faptelor, viceprimar, au fost trimiși în judecată de DNA, alături de alți funcționari, acuzați că au reautorizat construirea unui imobil de lux pe plaja din Mamaia, deși, anterior, instanța anulase autorizația.

 

DNA Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, primarului orașului Constanța, Radu Mazăre și a fostului viceprimar Decebal Făgădău, precum și a altor funcționari, acuzați că ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizaţia de construire inițială fusese anulată definitiv şi irevocabil de instanţa civilă.

Cei trimiși în judecată în acest dosar sunt Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar al Constanţei, acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Nicoleta Constantin, la data faptei şef al Serviciului autorizaţii în construcţii din cadrul Primăriei Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Fulvia Antonela Dinescu, la data faptei director executiv adjunct al Direcţiei administraţiei publice locale din cadrul Primăriei Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Luiza Elena Tănase, la data faptei arhitect şef al municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Radu Ștefan Mazăre, la data faptei primar al municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și Mariana Munteanu, la data faptelor inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanţa – Direcţia de urbanism, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizaţia de construire inițială fusese anulată definitiv şi irevocabil de instanţa civilă.

„Pe plaja din staţiunea Mamaia, județul Constanța, în zona centrală a stațiunii, ar fi fost construit, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanţa. În același an, Primăria municipiului Constanța și societatea constructoare au fost date în judecată de o altă societate comercială care deținea o construcție în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizaţiei de construire. Prin decizia civilă definitivă pronunțată de Curtea de Apel Constanţa în anul 2012, autorizaţia de construire emisă de Primăria municipiului Constanţa a fost desființată”, arată DNA în rechizitoriu.

Instanţa a reţinut la acea dată că, la emiterea autorizaţiei de construire, nu s-ar fi respectat interdicţia de a construi în interiorul zonei de protecţie și că amplasarea imobilului ar fi situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcţii definitive.

De asemenea s-a mai reţinut că autorizaţia de construcţie ar fi fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere şi servitute privind distanţa dintre construcţii.

„În anul 2013, ca urmare a anulării autorizației de construcție, societatea reclamantă a cerut în instanță, printr-o nouă acțiune, și demolarea imobilului de lux, precum şi obligarea Primăriei municipiului Constanţa să emită actul administrativ de desfiinţare a lucrărilor ce fuseseră executate în baza autorizaţiei anulate. La data de 22 august 2013, Primăria municipiului Constanţa a cerut respingerea acţiunii ca nefondată, susținând că autorizaţia de construire anulată de instanță a fost modificată printr-o altă autorizaţie de construire emisă la data de 24.03.2011, autorizaţie neanulată şi perfect valabilă. Ulterior, în cursul aceluiași an, Primăria municipiului Constanţa a venit cu o completare prin care înștiința instanţa de judecată că a intervenit un element nou, respectiv că a fost emisă, la data de 03 septembrie 2013 o nouă autorizaţie de construire, pentru imobilul a cărui demolare se cere. Prin urmare, Primăria municipiului Constanța considera că nu mai există temei legal pentru ca societatea reclamantă să solicite şi să obţină demolarea construcţiei edificate în regim P+5E-6E”, arată procurorii DNA.

Aceleaşi aspecte, întemeiate pe existenţa unei autorizaţii valabile din data de 3 septembrie 2013, au fost invocate în apărare şi de societatea constructoare a imobilului.

În anul 2016, Tribunalul Constanţa a dispus anularea autorizaţiei de construire emisă la data de 3 septembrie 2013 de Primăria Constanţa, întrucât pe terenul pentru care s-a emis autorizația era deja construită o clădire, respectiv imobilul rezidențial ce fusese construit în proporţie de 95% în baza autorizației anulate. Astfel, instanța a decis că autorizația din anul 2013 a fost emisă nelegal.

Decizia a fost anulată ulterior, ca urmare a faptului că părțile au ajuns la o înțelegere amiabilă.

Dosarul în care cei șase inculpați au fost trimiși în judecată a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

 

×
Subiecte în articol: radu mazare decebal fagadau