x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul manager al Spitalului de Arși din București acuzat de luare de mită

Fostul manager al Spitalului de Arși din București acuzat de luare de mită

28 Aug 2020   •   14:31
Fostul manager al Spitalului de Arși din București acuzat de luare de mită

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus începerea urmăririi penale a fostului manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, Vitalie Stan. Acesta este acuzat de luare de mită, după ce a primit 25.000 de euro de la 16 paciente. 

În perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2014, medicul primar Vitalie Stan, care era și manager al Spitalului, apretins şi primit de la 16 paciente sume de bani cuprinse între 1.100 de euro şi 2.700 de euro, pentru efectuarea de operaţii estetice.

"În concret, suspectul Vitalie Stan ar fi internat pacientele respective sub pretextul unor afecţiuni ce necesitau corecţii chirurgicale, iar în schimbul sumelor de bani primite, ar fi efectuat în cadrul spitalului de stat operaţii estetice care se pot efectua în clinicile private. În total, acesta ar fi primit de la cele 16 paciente suma totală de 25.000 de euro", arată comunicatul DNA.

×
Subiecte în articol: luare de mita vitalie stan spital arsi dna