Procurorii DNA Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Chesnoiu Adrian Ionuț, în prezent deputat, iar la data faptelor ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Acțiunea penală a fost dispusă și împotriva lui Răducan Andrei-Cristian, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru complicitate la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni).
Totodată Sandu Aurel, fost șef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Corobea Mihai Cosmin, fost funcționar public în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale și candidat la unul dintre concursurile organizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sunt inculpați în dosar.
Toți sunt cercetați pentru folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, informează DNA.
În ordonanța procurorilor se arată că există date și probe potrivit cărora, în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui lui Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”, printre care Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin și persoana fizică amintită.
După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, aceasta din urmă ar fi fost respinsă la proba interviului.
La intervenția directă a ministrului, în cazul lui Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale de 33.782 lei.
Celor 5 inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.