x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul prefect al Constanței, Adrian Nicolaescu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul prefect al Constanței, Adrian Nicolaescu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

01 Iul 2020   •   14:46
Fostul prefect al Constanței, Adrian Nicolaescu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul prefect al județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a fost trimis în judecată, acuzat că a împiedicat eliberarea unor titluri de proprietate către o persoană. Este vorba despre malul lacului Siutghiol.

 

Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Adrian Nicolaescu, la data faptei prefect al județului Constanța și președinte al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului, în perioada martie 2016 – iulie 2017, Nicolaescu ar fi făcut toate demersurile pentru a împiedica eliberarea unor titluri de proprietate către o persoană care obținuse anterior recunoașterea judecătorească a drepturilor sale, pentru o suprafață de 19 hectare de teren amplasat în municipiul Constanța, pe malul lacului Siutghiol.

Concret, Nicolaescu ar fi trebuit să valideze propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu, aspect pe care l-ar fi refuzat în mod nejustificat, ar fi trebuit să ia act, de îndată, de desființarea titlurilor persoanei neîndreptățite și să emită titlurile de proprietate, astfel cum au stabilit definitiv și irevocabil instanțele de judecată și ar fi împiedicat, pe toată durata mandatului său, emiterea titlurilor de proprietate, prin restituirea documentației, prin refuzul de a valida propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu și prin omisiunea intenționată de a efectua orice minim demers pentru emiterea titlurilor.

De asemenea, în anul 2011, Primăria Constanța a expropriat cca 2,3 hectare din cele 19 hectare, proprietatea persoanei vătămate. Primăria a emis în acest sens o Hotărâre de Stabilire a Despăgubirilor prin care s-a dispus plata sumei de 240.465 euro către persoana care își va proba dreptul real asupra terenului expropriat.

Persoana vătămată a aflat despre expropriere în anul 2015 și s-a adresat Primăriei municipiului Constanța cu o cerere de eliberare, în favoarea sa, a sumei de 240.465 euro. Suma nu a fost însă eliberată, întrucât persoana vătămată nu avea titluri de proprietate pentru terenul expropriat.

Până la terminarea mandatului de prefect, terenul s-a aflat în posesia unei persoane căreia instanța de judecată i-a anulat toate titlurile de proprietate.

Astfel, fostul prefect ar fi privat persoana respectivă de dreptul său de proprietate, recunoscut de instanța de judecată, asupra terenului respectiv, evaluat la aproximativ 6.460.000 euro, dar și de suma de 240.465 euro cuvenită pentru exproprierea unei părți din acest teren.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Mediafax

×
Subiecte în articol: adrian nicolaescu