x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un funcționar public a folosit cantina orașului pentru servicii de catering la firma soțului

Un funcționar public a folosit cantina orașului pentru servicii de catering la firma soțului

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2025   •   14:45
Un funcționar public a folosit cantina orașului pentru servicii de catering la firma soțului

Un funcționar public din Arad a folosit cantina orașului pentru a presta servicii de catering asumate prin contract de o societate administrată de soțul său. Femeia, acuzată de delapidare, a fost trimisă în judecată.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, luni, trimiterea în judecată în stare de libertate a unei femei acuzate de delapidare. Practic, „în calitate de funcţionar public, inculpata S.M., a folosit şi traficat în interesul său şi pentru altul, bunurile pe care le gestiona sau le administra, prin aceea că a folosit personalul angajat al Cantinei Municipale aflat în subordinea sa, precum şi bunurile, dotările şi utilităţile instituţiei pe care o conducea, pentru a presta serviciile de catering, asumate prin contract de SC M.L. SRL, societate administrată de soţul său”.

Serviciile de catering s-au realizat pentru două evenimente desfăşurate în datele de 20 și 21 august 2024.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: functionar public cantina catering soţ