Magistraţii Judecătoriei Tecuci au ales să protesteze marţi purtând banderole albe pe braţ, nemulţumiţi de prevederile OUG 43/2016, prin care Guvernul nu i-a inclus pe magistraţi în ordonanţa de urgenţă care prevede creşteri salariale pentru anumite categorii de bugetari, dar şi în semn de solidaritate cu demersurile asociaţiilor de judecători şi ale CSM, a anunţat preşedintele Judecătoriei Tecuci, Virginia Mihaela Neagu.
La protest participă şapte dintre cei zece judecători ai instituţiei, doi fiind în concediu iar unul fiind delegat la Judecătoria Lieşti.
'Este o formă de protest japoneză, judecătorii au aplicat banderole albe la braţ, în urma unei hotărâri adoptate de Adunarea Generală a Judecătorilor din 12 septembrie. Problema este ordonaţa 43/2016: ceea ce emitem noi se poate anula printr-o hotărâre de guvern sau o lege, astfel încât noi nu ne mai vedem rostul în lumea aceasta. Susţinem în acest fel demersurile asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi pe cele ale CSM', a declarat Neagu.
Dacă solicitările judecătorilor nu îşi vor găsi o rezolvare până pe data de 10 octombrie, aceştia sunt decişi să recurgă la alte forme de protest.
,,Dacă nu se rezolva, se vor judeca numai cauzele urgente', a afirmat Neagu. AGERPRES