x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Galaţi: Tânărul bănuit că a accidentat mortal doi copii, reţinut cu sprijinul poliţiştilor italieni la Florenţa

Galaţi: Tânărul bănuit că a accidentat mortal doi copii, reţinut cu sprijinul poliţiştilor italieni la Florenţa

16 Sep 2016   •   16:15
Galaţi: Tânărul bănuit că a accidentat mortal doi copii, reţinut cu sprijinul poliţiştilor italieni la Florenţa

Tânărul de 23 ani care a accidentat mortal doi copii pe raza comunei gălăţene Folteşti şi care a părăsit locul faptei a fost reţinut la Florenţa, în urma colaborării cu poliţiştii italieni, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi. 

Potrivit comunicatului, pe 6 septembrie, în jurul orei 18.00, poliţiştii gălăţeni au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Folteşti a avut loc un eveniment rutier în urma căruia doi copii au fost accidentaţi, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. 

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier care, în urma verificărilor, au stabilit că autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipiul Galaţi către oraşul Târgu Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Folteşti a lovit frontal doi copii de opt, respectiv nouă ani, care se aflau pe acostamentul din partea dreaptă a drumului. 
În urma impactului, ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului. 

La scurt timp, poliţiştii au reuşit identificarea acestuia, în persoana unui tânăr de 23 ani, din oraşul Târgu Bujor, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de poliţişti conducând fără permis pe raza localităţii Fârţăneşti, la sfârşitul lunii iunie, fiind trimis în judecată. 

În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului. 

La 8 septembrie, Judecătoria Târgu Bujor a emis mandat de arestare în lipsă pentru 30 de zile de la data punerii în executare, tânărului de 23 ani, după care a fost dat în urmărire naţională şi, ulterior, s-a solicitat şi emis mandat de arestare europeană pe numele conducătorului auto. 

Imediat după comiterea faptei, poliţiştii gălăţeni au reuşit identificarea şi reţinerea a doi tineri, ambii de 22 ani, care se pare că au ajutat persoana dată în urmărire să părăsească ţara cu destinaţia Italia. Cei doi tineri au fost prezentaţi Judecătoriei Târgu Bujor cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, instanţa aplicând măsura arestului la domiciliu. 

La data de 15 septembrie, poliţiştii italieni, în urma furnizării unor informaţii de către colegii lor gălăţeni, au reuşit reţinerea persoanei dată în urmărire internaţională, faţă de care urmează a se urma procedurile de transfer în România pentru a se continua cercetările. AGERPRES

×