x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal” și-a primit sentința: 30 de ani de închisoare cu executare

Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal” și-a primit sentința: 30 de ani de închisoare cu executare

23 Sep 2022   •   19:46
Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal” și-a primit sentința: 30 de ani de închisoare cu executare

Gheorghe Dincă, supranumit „Monstrul din Caracal”, acuzat că le-a omorât și apoi incinerat în curtea casei pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu a fost condamnat, vineri, în primă instanță, de Tribunalul Olt, la o pedeapsă de 30 de ani de închisoare cu executare.

Magistrații Tribunalului Slatina l-au condamnat pe Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare cu executare, deși el nu a semnat pe durata cercetărilor niciun acord de recunoaştere a celor două crime, scrie Mediafax

Astfel, el a fost condamnat la pedeapsa maximă, fiind găsit vinovat pentru omor, trafic de persoane și profanare de cadavre.

În prezent, Gheorghe Dincă este încarcerat în Penitenciarul din Craiova.

Dacă nu s-ar fi contopit pedepsele, potrivit legii penale, Dincă ar fi avut de ispășit peste 80 de ani de detenție, practic, închisoare pe viață.

Instanța a decis condamnarea lui Gheoghe Dincă, zis „Popicu” la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat, (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

El a fost condamnat și la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

Dincă a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 15 ani de închisoare pentru viol (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

„Monstrul din Caracal” a primit și pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la încă 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

Instanța a contopit toate aceste pedepse stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, de 83 ani închisoare, pedeapsă ce va fi redusă în final inculpatul Dincă Gheorghe va executa pedeapsa maximă de 30 (treizeci) ani închisoare în regim de detenție.

De asemenea, în baza art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța dispune prelevarea de probe biologice de la Gheorghe Dincă în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. Probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea profilului genetic al acestuia în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

Totodată, instanța a dispus confiscarea de la inculpatul Dincă Gheorghe a butoiului folosit pentru arderea cadavrelor victimelor Melencu Luiza Mihaela și Măceșanu Alexandra Tudorița.

Gheoghe Dincă este obligat de instanță la plata daunelor morale în sumă de câte 100.000 euro cu titlu de daune morale către familia Melencu și 500.000 euro cu titlu de daune morale către famillia Măceșanu.

În același dosar a fost condamnat și prietenul lui Gheoghe Dincă, Ștefan Risipițeanu, zis „Fănică”, în prezent aflat în stare de detenție provizorie în Penitenciarul Craiova, la 7 ani închisoare pentru viol (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela). Și în cazul lui, instanța dispune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, probele biologice recoltate urmând să fie utilizate pentru obținerea și stocarea profilului genetic al acestuia în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

Decizia este cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

 

×