Liderul Uniunii Naţionale a Judecătorilor (UNJR), judecătoarea Dana Gîrbovan, a spus, joi, referitor la decizia CEDO în privinţa Laurei Codruţa Kovesi, că CCR a fost atacată pe nedrept.
„A fost din nou atacată CCR pe motiv că ar fi îngrădit un drept fundamental al doamnei procuror-şef. În realitate, dacă citim cele două decizii (CEDO şi CCR, n.r.) cu atenţie, o să observăm că nu a existat nici măcar o sferă de interferenţă între cele două”, a spus magistratul la Marius Tucă Show.
CCR face o analiză a raporturilor între autorităţile statului în cadrul constituţional. De asemenea, nicio clipă CCR nu a analizat dreptul titularului funcţiei, adică Laura Codruţa Kovesi, de ataca sau nu ataca propunerea ministrului de revocare de la şefia DNA.
„CCR nu face niciun fel de referire la limitele controlului pe care instanţele le-ar putea face cu privire la decizia de revocare. S-a rezumat la a analiza care este rolul ministrului, al preşedintelui in raportul acesta şi care care sunt limitele controlului administrativ într-o eventuală cerere a ministrului, fără să vizeze persoana. Pe de altă parte, CEDO (...) priveste problema strict din punctul de vedere a dreptului individual”, mai spune Dana Gîrbovan.
„Este destul de superficială decizia Curţii, pentru că nu are în vedere aceste considerente”, mai spune sursa citată. Sunt planuri diferite în decizia CEDO şi CCR.
„CEDO nu face această analiză a modului de numire. Spune că în România, chestiunile ce privesc cariera magistraţilor pot fi atacate în contencios. Şi aşa este. Dar nu poti să pui sub semnul egalitatii o numire prin concurs (...) şi o numire facută pe fundamente politice”.
Sursa: Mediafax