x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gorghiu: Victimele infracţiunilor vor beneficia de vouchere pentru cheltuieli imediate

Gorghiu: Victimele infracţiunilor vor beneficia de vouchere pentru cheltuieli imediate

de Redacția Jurnalul    |    03 Noi 2023   •   12:00
Gorghiu: Victimele infracţiunilor vor beneficia de vouchere pentru cheltuieli imediate
Sursa foto: Lucian Alecu

Victimele infracţiunilor vor putea beneficia de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente și transport, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

„Nimic nu poate compensa drama victimelor violenței, a infracțiunilor sexuale, a traficului de persoane. Dar cel mai greu este când, fără mijloace, lipsită de alternative, victima nu se poate pune la adăpost de agresor. Și se întâmplă des asta! De aceea, în sprijinul lor, venim cu o procedură nouă de protecție”, a scris, vineri, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Ea anunță că victimele infracţiunilor vor putea beneficia, într-un timp optim, de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente și transport, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute. Suma va fi suportată din bugetul Ministerului Justiției.

Gorghiu susține că pot beneficia de voucher victimele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat, o infracţiune de vătămare corporală, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, o infracţiune de terorism sau orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.

„Ce înseamnă timp optim? Un termen de cel mult 72 de ore de la data soluționării de către instanță a cererii depusă de victimă la Tribunalul din raza teritorială a domiciliului său. Care sunt pași de urmat pentru a intra în posesia acestui voucher? Victima transmite instanței cererea de acordare a voucherului și referatul de estimare a cheltuielilor pentru acoperirea nevoilor urgente. Instanța admite cererea de acordare a voucherului și stabilește cuantumul. Hotărârea se comunică atât victimei, cât și Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Se emite voucherul cu datele de identitate ale victimei și se alimentează cu cuantumul stabilit.Victima primește voucherul, în baza unui proces-verbal”, arată ministrul Justiției.

Alina Gorghiu susține că acesta este un mecanism care oferă victimelor necesarul pentru acoperirea nevoilor urgente: „Un avans din compensația financiară în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima, care se află într-o situaţie financiară precară, a solicitat avansul pentru prejudiciile suferite”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: victime infractiuni vouchere