x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Greblă către CCR: Să găsiţi modalitatea în care efectele nerespectării legii privind completurile de 5 pot fi îndreptate

Greblă către CCR: Să găsiţi modalitatea în care efectele nerespectării legii privind completurile de 5 pot fi îndreptate

07 Noi 2018   •   12:17
Greblă către CCR: Să găsiţi modalitatea în care efectele nerespectării legii privind completurile de 5 pot fi îndreptate

Şeful SGG, Toni Greblă, a solicitat, miercuri, Curţii Constituţionale, la dezbaterea pe un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ, să găsească modalitatea în care efectele nerespectării legii privind compunerea completurilor de cinci judecători pot fi îndreptate. 

"Instanţa constituţională (...) trebuie să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi ÎCCJ, deoarece aceasta din urmă, refuzând să aplice legea în ceea ce priveşte compunerea completurilor de judecată din cinci judecători prin tragere la sorţi, a înfrânt astfel voinţa Parlamentului, care este unica legiuitoare a ţării. (...) Odată ce veţi fi soluţionat acest conflict juridic de natură constituţională, pe practica constituţională constantă a CCR, urmează, de asemenea, să vă pronunţaţi asupra modului în care efectele acestui conflict, respectiv a compunerii completurilor de cinci judecători în alt mod decât cel prevăzut expres de lege, să găsiţi modalitatea în care efectele acestei nerespectări a legii pot să fie îndreptate, pentru că, citând din considerentele unei decizii a CCR, CCR nu stabileşte numai în abstract faptul că există un conflict juridic de natură constituţională şi extinde analiza acestui conflict şi asupra efectelor produse în perioada în care acest conflict juridic de natură constituţională a fiinţat, tocmai pentru a repara unele dintre efectele produse ca urmare a refuzului de a aplica prevederi legale care sunt de natură constituţională, în sensul în care compunerea completurilor de judecată este prevăzută de Constituţie ca putând fi făcută numai prin lege organică şi de niciun alt organ administrativ sau de altă natură din ţară", a precizat Toni Greblă. 

Faţă de aceste motive, a adăugat şeful SGG, urmează ca CCR "să soluţioneze şi acest conflict juridic de natură constituţională între două puteri ale statului, respectiv Parlamentul şi ICCJ". 

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au început dezbaterile, miercuri dimineaţă, în şedinţă publică, privind sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completurilor de cinci judecători. 

Guvernul este reprezentat de şeful SGG, Toni Greblă, fost judecător constituţional, ÎCCJ de preşedintele acestei instanţe, Cristina Tarcea, iar Senatul - de Cristian Ionescu. De la dezbateri lipseşte reprezentantul Camerei Deputaţilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: toni grebla