Fostul procuror Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de „Portocală”, a fost plasat sub control judiciar, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au respins propunerea procurorilor SIIJ de arestare a fostului magistrat.
Negulescu a fost reținut miercuri, pentru 24 de ore, iar joi a fost prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventinvă.
„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), cu privire la inculpaţii Negulescu Mircea şi Iordache Mihai Iuliano. (...) Dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, cu începere de la 16 iulie 2020 până la 13 septembrie 2020, inclusiv, faţă de inculpaţii: 1. Negulescu Mircea, şi 2. Iordache Mihai Iuliano”, a decis instanța supremă.
Procurorii SIIJ fac verificări pe numele lui Negulescu în dosarul „Tony Blair”. Mircea Negulescu este cel care a instrumentat, când era la DNA Ploieşti, dosarul "Tony Blair".
În 2016, DNA Ploieşti a pus sechestru pe averea lui Sebastian Ghiţă, până la concurenţa sumei de 220.000 euro, în dosarul "Tony Blair".
Negulescu e acuzat că ar fi „fabricat” dosarul acesta, în care era vizat şi Victor Ponta şi era menţionat şi numele fostului premier al Marii Britanii Tony Blair.
(sursa: Mediafax)