x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie IGPF: 48 de irakieni ascunşi într-un camion, descoperiţi la vama Giurgiu

IGPF: 48 de irakieni ascunşi într-un camion, descoperiţi la vama Giurgiu

31 Dec 2016   •   16:15
IGPF: 48 de irakieni ascunşi într-un camion, descoperiţi la vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, vineri, 48 de cetăţeni irakieni care intenţionau să intre ilegal în ţară, ascunşi în compartimentul de marfă al unui camion încărcat cu ciocolată, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, remis AGERPRES

Potrivit sursei citate, vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean bulgar, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria care, conform documentelor de însoţire a mărfii, transporta cutii cu drajeuri de ciocolată către o societate din Ungaria. 

"În baza analizei de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea CO2, care a indicat valori peste nivelul normal. Astfel, s-a procedat la deschiderea şi verificarea compartimentului marfă, iar în interiorul acestuia au fost descoperite ascunse 48 de persoane - 17 minori, 9 femei şi 22 de bărbaţi", se precizează în comunicatul citat. 

Potrivit cercetărilor preliminare, s-a stabilit că era vorba de cetăţeni irakieni, între care adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, iar dintre minori cel mai mic avea numai câteva luni. 

"Migranţii au declarat că doreau să ajungă în Ungaria, iar şoferul camionului că nu avea cunoştinţă despre prezenţa acestora în compartimentul marfă al autovehiculului. Conform protocolului româno - bulgar, şoferul bulgar şi cetăţenii irakieni au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun", anunţă IGPF. AGERPRES

×