x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu procurorii militari care au deschis dosarul violenţelor de la protest

Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu procurorii militari care au deschis dosarul violenţelor de la protest

20 Aug 2018   •   20:50
Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu procurorii militari care au deschis dosarul violenţelor de la protest

Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu privire la procurorii militari Ionel Corbu şi Bogdan Pârlog, cei care au demarat ancheta în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august, au declarat reprezentanţi ai Inspecţiei Judiciare. 

 

Procurorul Bogdan Pârlog a mers în Piaţa Victoriei în data de 10 august şi a întocmit un proces verbal, în baza căruia Parchetul Militar Bucureşti a deschis dosarul penal. 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut că Bogdan Pârlog a fost prezent în punctul de comandă al Jandarmeriei şi chiar a participat la un instructaj al jandarmilor. 

Pe de altă parte, şeful Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a negat că un procuror militar ar fi fost prezent în centrul de comandă al Jandarmeriei. 

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august. AGERPRES

×