Laura Codruța Kovesi promite, din calitatea ei de procuror-șef al Parchetului European (EPPO), anchete cu privire la modul în care vor fi utilizate sumele de ajutor acordate de Uniunea Europeană, pentru statele afectate de pandemia de COVID-19. Într-un interviu acordat agenției de presă Reuters, citată de cotidianul american The New York Times, fosta șefă a DNA face un proces de intenție guvernelor și preconizează “o creștere a fraudelor și corupției”, în legătură cu suma de două triliarde de euro ce urmează a fi eliberată de UE.
„Achiziţiile directe sunt foarte uşor de folosit, deoarece, dacă cineva vrea să atribuie un contract fără o licitaţie concurenţială, este foarte uşor de semnat un contract cu o companie care are un interes special sau are legătură cu rude sau prieteni”, a precizat Laura Codruța Kovesi, cu privire la modul în care vede ea cheltuirea fondurilor europene de către statele membre, pentru combaterea efectelor pandemiei. În opinia fostei șefe a DNA, criminalitatea organizată și corupția sunt “un fenomen generalizat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene”.
Afirmația a fost făcută în contextul în care detaliile pachetului de stimulente pus la dispoziție de Uniunea Europeană, pentru combaterea efectelor pandemiei, se află în dezbatere, urmând ca liderii Uniunii să cadă de acord cu privire la acordarea, în perioada imediat următoare, a unor stimulente de două triliarde de euro, suma fiind inclusă în bugetul Uniunii Europene. Dezbaterile vizează dacă aceste sume vor fi acordatre sub forma unor împrumuturi sau granturi, în baza evaluării măsurilor pe care statele le-au luat, dacă se califică pentru folosirea acestor stimulente, dar și pentru identificarea modului în care va fi monitorizată folosirea fondurilor. Statele beneficiare opinează pentru o mai mare flexibilizare a măsurilor de urgentare a efectuării plăților.
Șefa EPPO: Vom avea mult de lucru
Ca atare, în interviul acordat pentru Reuters, șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi, consideră că se deschide “rețeta perfectă, cu o consecință neintenționată, a creșterii proporției fraudelor și corupției”, drept pentru care anunță că “există multe motive pentru a crede că jurisdicția noastră (a EPPO – n.red.) va spori”. “Dacă sunt mai multe fonduri și dacă există mai multă flexibilitate în modul de folosire a acestora, anticipăm că vom avea mult de lucru”, a mai precizat Kovesi, adăugând că “grupurile criminale organizate au o putere specială de a anticipa şi a exploata fiecare ocazie la o scară industrială. Suntem îngrijorați cu privire la modul în care va fi exploatat acest virus”.
Amintim că Parchetul European, denumit EPPO, urmează să-și înceapă activitatea, de facto, în toamna anului viitor. În prezent, structura de Parchet nou-înființată se află în etapa constituirii unei echipe centrale de procurori. Conform statutului, aprobat prin regulament, EPPO urmează să preia toate dosarele care privesc săvârșirea de infracțiuini transfrontaliere, care implică bugetul consolidat al Uniunii Europene. Sunt incluse aici fraude cu fonduri europene și fraude cu TVA.
Fosta șefă a DNA promite, de la Luxemburg, anchete. Kovesi se antepronunță cu privire la fapte de fraudă și corupție pentru combaterea pandemiei