x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ma mulți angajați APIA Arad sunt acuzați de luare de mită. Au cerut unui fermier 3.000 de euro

Ma mulți angajați APIA Arad sunt acuzați de luare de mită. Au cerut unui fermier 3.000 de euro

12 Noi 2021   •   17:15
Ma mulți angajați APIA Arad sunt acuzați de luare de mită. Au cerut unui fermier 3.000 de euro

Trei consilieri APIA Arad sunt acuzați de luare de mită. Ei ar fi cerut unui fermier suma de 3.000 de euro, anunță DNA.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11 noiembrie 2021, a trei consilieri din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Arad. Ei sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii octombrie 2021, cu ocazia efectuării unui control pe teren, inculpații i-ar fi cerut unui fermier suma de 3.000 de euro pentru a nu menționa în raport presupuse nereguli care ar fi atras restituirea, de către acesta din urmă, a sumelor încasate de la APIA, aferente campaniilor din anii 2019 și 2020, și l-ar fi împiedicat să încaseze suma aferentă campaniei din anul 2021.

Doi dintre consilieri ar fi primit o primă tranșă de bani (1.500 euro), restul fiind plătit de fermier în data de 11 noiembrie 2021 tuturor inculpaților, ocazie cu care procurorii au organizat un flagrant.

Mediafax

×
Subiecte în articol: apia luare de mita