x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Medic cercetat pentru ucidere din culpă. Ar fi o uitat o compresă care ar fi dus la decesul pacientei

Medic cercetat pentru ucidere din culpă. Ar fi o uitat o compresă care ar fi dus la decesul pacientei

de Redacția Jurnalul    |    15 Mai 2024   •   23:00
Medic cercetat pentru ucidere din culpă. Ar fi o uitat o compresă care ar fi dus la decesul pacientei

Polițiștii din Dâmbovița au făcut miercuri o percheziție la o unitate medicală din București și la locuința unui medic, cercetat pentru ucidere din culpă. În decembrie 2022, acesta ar fi uitat o compresă care ar fi dus la decesul unei paciente.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la o unitate medicală din municipiul București și la domiciliu unui bărbat de 69 de ani, din Voluntari, medic chirurg la unitatea medicală, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, transmite IPJ Dâmbovița.

Polițiștii au indisponibilizat mai multe documente și un telefon mobil, bunurile fiind necesare pentru administrarea probatoriului în cauză.

De asemenea, bărbatul a fost dus la sediul poliției, pentru audieri.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenție chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii și, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomirești.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: medic compresa ucidere