x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Medici de la Sp. „Sf. Ioan” au depus o plângere penală legată de modul în care se gestionează Covid

Medici de la Sp. „Sf. Ioan” au depus o plângere penală legată de modul în care se gestionează Covid

24 Mar 2020   •   10:45
Medici de la Sp. „Sf. Ioan” au depus o plângere penală legată de modul în care se gestionează Covid

Mai mulți medici de la Spitalul „Sf. loan” din Bucureşti au depus o plângere penală cu privire la modul în care se gestionează prevenirea și combaterea coronavirusului. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au deschis un dosar și fac cercetări, conform Ministerului Public.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 23 martie (luni - n.red.) dosarul penal nr. 2297/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.p.şi abuz în serviciu prev. de art. 297 C.p., ca urmare a sesizării venite la DGPMB - Secţia 26 Poliţie din partea mai multor cadre medicale din Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. loan din Bucureşti cu privire la existenţa unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, conform unui anunț al Ministerului Public, postat de Facebook.

În urma plângerii înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate.

„Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie”, conform sursei citate.

 

Sursa: Mediafax

×