x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Medicii Ioan Lascăr şi Radu Macovei, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

Medicii Ioan Lascăr şi Radu Macovei, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

29 Noi 2016   •   15:47
Medicii Ioan Lascăr şi Radu Macovei, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

Medicul Ioan Lascăr şi Alexandru Radu Macovei, fostul manager al Spitalului Floreasca, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, în dosarul privind neregulile de la Secţia de Arşi. 

În aceeaşi cauză, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale faţă de alte patru persoane, între care şefi din cadrul unităţii sanitare, şi faţă de o firmă. 

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Marina-Magdalena Gontariu, la data faptei şeful biroului achiziţii al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) şi Marian Mihăilă, la data faptei şeful biroului achiziţii al aceluiaşi spital, sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, Aurel Cătălin Galea, administrator al SC Gemedica SRL, este urmărit penal pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi spălarea banilor, Andreea Maria Baytar (fostă Bouroşu) este acuzată de spălare de bani, iar SC Gemedica a fost pusă sub urmărire penală pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. 

Procurorii anticorupţie arată că, în 2013, reprezentanţi ai Spitalului Floreasca au încălcat normele şi reglementările în vigoare atât cu privire la iniţierea şi organizarea unei proceduri de atribuire a contractului de achiziţie publică de echipamente medicale necesare dotării Unităţii de îngrijire a arşilor gravi, cât şi cu privire la derularea şi executarea acordului cadru şi şi a contractelor subsecvente încheiate de unitatea spitalicească şi SC Gemedica SRL, în baza cărora au fost achiziţionate echipamente medicale supraevaluate în valoare totală de 18.643.437 lei. 

În acest fel, spitalul a fost prejudiciat cu suma de 6.171.564,21 lei (inclusiv TVA), iar SC Gemedica SRL a obţinut un folos necuvenit prin aceea că s-au făcut plăţi în contul unor lucrări care au fost realizate necorespunzător ori care în realitate nu au fost realizate, spun anchetatorii. 

"Concret, la data de 23 aprilie 2013, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin privind înfiinţarea unităţilor de arşi. Ca urmare, s-a solicitat achiziţionarea echipamentelor medicale strict necesare dotării unei unităţi de îngrijire a arşilor gravi. Referatul de necesitate a fost întocmit de suspectul Lascăr Ioan, în calitate de şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi a fost aprobat de managerul spitalului, Macovei Alexandru Radu. Ulterior, la data de 25 aprilie 2013, suspecta Gontariu Marina-Magdalena a elaborat documentaţia de atribuire, ce conţinea caietul de sarcini cu specificaţii tehnice întocmit de şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi aprobat de managerul spitalului. (...) De asemenea, la baza întocmirii specificaţiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieţei, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică", arată DNA. 

Potrivit comunicatului citat, în cuprinsul documentaţiei au fost prevăzute valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziţiei justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori şi faptul că atribuirea trebuie să se facă într-un singur lot. 

Anchetatorii notează că această din urmă condiţie "a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziţie, având în vedere numărul mare de echipamente medicale (54) ce urmau a fi achiziţionate". 

"Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitaţie deschisă) a fost declarată câştigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de suspectul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni şi o valoare maximă de 38.935.650 lei fără TVA. De precizat este faptul că firma respectivă a oferit preţuri ale echipamentelor identice sau aproape identice (diferenţe de 0,0001 %) cu cele estimate de spital. Ulterior, au fost încheiate (fără licitaţie publică, această procedură nemaifiind necesară), patru contracte subsecvente în valoare totală de 14.680.099,6 lei", mai spun procurorii. 

Potrivit DNA, echipamentele medicale achiziţionate încă din anul 2013 pentru Unitatea de îngrijire a arşilor gravi nu au fost utilizate în actul medical până la data de 29 aprilie 2016, excepţie făcând cele din dotarea blocului operator, care au fost utilizate în perioada 5 noiembrie 2015 - 11 martie 2016, la un număr de 116 intervenţii chirurgicale. 

"De asemenea, până la aceeaşi dată, spitalul nu a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti un contract pentru serviciile medicale furnizate prin unitatea de îngrijire a arşilor gravi. Medicamentele şi materialele sanitare utilizate în actul medical pentru cele 116 intervenţii medicale la blocul operator al Unităţii de îngrijire a arşilor gravi au fost trecute în evidenţa Secţiei clinice chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă. Barocamera nu este funcţională şi nici instalată. Cu toate acestea, reprezentanţi ai autorităţii contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepţie şi procese-verbale de punere în funcţiune", mai arată DNA. 

Totodată, procurorii spun că, în perioada 2014-2015, suspecţii Aurel Cătălin Galea şi Andreea Maria Baytar au disimulat adevărata natură a provenienţei şi a proprietăţii sumelor de 1.895.920 euro şi 536.000 lei, prin efectuarea de tranzacţii financiare succesive la scurte intervale de timp (câteva zile) între diferite conturi bancare deţinute de SC Gemedica SRL şi două societăţi de tip off-shore, sumele fiind ulterior retrase de Baytar în numerar, ea cunoscând că ele provin din săvârşirea unor infracţiuni. AGERPRES

×