x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiţiei consideră că pentru prevenirea corupţiei ar fi utile ore de educaţie civică în şcoli

Ministrul Justiţiei consideră că pentru prevenirea corupţiei ar fi utile ore de educaţie civică în şcoli

11 Sep 2016   •   17:15
Ministrul Justiţiei consideră că pentru prevenirea corupţiei ar fi utile ore de educaţie civică în şcoli

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, apreciază că pentru prevenirea corupţiei în societatea românească ar fi utilă inclusiv introducerea unor ore de educaţie civică în şcoli, prin care copiii să dobândească anumite cunoştinţe juridice şi să înveţe ce înseamnă respectarea legii. 

"Da, văd ore în şcoli despre educaţie civică şi despre ceea ce înseamnă să respecţi legea. De altfel, au şi existat iniţiative la care şi Ministerul Justiţiei a fost parte: iniţiative făcute în şcoli, licee, în care s-a vorbit elevilor despre aceste lucruri. Eu am convingerea că un elev căruia i se vorbeşte, pe înţelesul său, din şcoala primară sau din liceu despre aceste lucruri, atunci când va fi pus în situaţia de-a acţiona la limita legii, nu o va face", a declarat Prună, într-o emisiune difuzată duminică de Digi 24. 

Ea a remarcat faptul că, de-a lungul ultimilor 12 ani, strategiile anticorupţie au pus accent mai degrabă pe 'acţiunea represivă a statului'. 

"Trebuie să facem în aşa fel încât să preîntâmpinăm actele de corupţie. (...) Lumea crede că e o chestiune de a fi civilizat: faptul de a ţi se face un serviciu - să zicem, medical, iar apoi să dai un cadou. Şi la Forumul Administraţiei Publice Locale un participant mi-a spus: 'Asta ne caracterizează pe noi ca români'. Eu nu cred asta şi cred că dacă vorbim mai mult despre faptul că nu este normal nici măcar asta - să primeşti un cadou pentru un serviciu pe care îl faci în îndeplinirea obligaţiilor tale de serviciu - este deja un pas înainte", a explicat Raluca Prună. 

Ea a apreciat că în rândul administraţiei publice locale sau al parlamentarilor, corupţia poate fi prevenită prin aplicarea efectivă şi fără excepţie a codurilor deontologice adoptate de partide. 

"Partidele au coduri deontologice pe care şi le-au adoptat. Dacă le respectă, e foarte bine, iar dacă sunt necruţătoare cu indiferent care ar fi persoana din cadrul partidului care, prin aplicarea codului deontologic, ar trebui să nu mai fie, de exemplu, pe o listă electorală - ăsta ar fi un pas înainte", a menţionat Prună. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca pruna