x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Motivul pentru care Guru Bivolaru cere redeschiderea dosarului său

Motivul pentru care Guru Bivolaru cere redeschiderea dosarului său

de Antena 3    |    08 Aug 2016   •   12:02
Motivul pentru care Guru Bivolaru cere redeschiderea dosarului său

Gregorian Bivolaru solicită redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, pe motiv că a fost judecat şi condamnat în lipsă, solicitarea fiind depusă la Tribunalul Sibiu.

Solicitarea liderului MISA a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu pe 2 august şi are ca prim termen de judecată data de 21 septembrie, potrivit portalului instanţelor de judecată, citat de antena3.ro.

Dacă solicitarea sa va fi admisă de judecătorii de la Tribunalul Sibiu, procesul ar putea fi repus pe rol şi reluată cercetarea judecătorească.

Mai multe detalii, pe Antena3.ro

×