x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Nerespectarea unei directive în domeniul mass media: România și alte 4 țări, trimise în fața CJUE

Nerespectarea unei directive în domeniul mass media: România și alte 4 țări, trimise în fața CJUE

19 Mai 2022   •   21:35
Nerespectarea unei directive în domeniul mass media: România și alte 4 țări, trimise în fața CJUE

România și alte 4 state membre au fost trimise în fața Curții de Justiție a UE de către Comisia Europeană pentru nerespectarea unei directive în domeniul serviciilor mass-media audiovizuale

Potrivit unui comunicat al CE, este vorba de Cehia, Irlanda, România, Slovacia și Spania, care nu au respectat obligația de transpunere a Directivei revizuite a serviciilor mass-media audiovizuale. CE solicită impunerea de sancțiuni financiare.

Directiva reglementează coordonarea la nivelul UE a legislației naționale privind toate serviciile mass-media audiovizuale. Cea mai recentă revizuire a fost efectuată în 2018. Aceasta prevede standarde la nivelul UE privind conținutul media pentru toate serviciile mass-media audiovizuale, fie acestea transmisii de televiziune tradiționale sau servicii la cerere, precum și pentru platformele de partajare a materialelor video. Noile norme ale UE vizează crearea unui peisaj audiovizual mai sigur, mai echitabil și mai divers.

Statele membre trebuiau să transpună această directivă și să comunice Comisiei măsurile naționale până la 19 septembrie 2020. În absența adoptării normelor naționale relevante, în noiembrie 2020, Comisia a trimis unui număr de 23 de state membre scrisori de punere în întârziere, urmate de nouă avize motivate în septembrie și două în noiembrie 2021.

„Până în prezent, statele membre enumerate mai sus nu și-au îndeplinit obligația de a transpune integral DSMAV și de a comunica măsurile de punere în aplicare a acesteia. În consecință, Comisia a decis astăzi să trimită aceste cazuri în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Din cauza transpunerii întârziate, este posibil ca cetățenii și întreprinderile din Cehia, Irlanda, România, Slovacia și Spania să nu fie în măsură să beneficieze de toate dispozițiile directivei, care creează condiții de concurență echitabile pentru diferitele tipuri de servicii mass-media audiovizuale, garantează independența autorităților naționale de reglementare în domeniul mass-mediei, mențin diversitatea culturală, de exemplu prin impunerea obligației ca operele europene să reprezinte cel puțin 30 % din oferta de servicii video la cerere, protejează copii și consumatorii în general prin instituirea de norme, combat ura rasială, religioasă sau de orice altă natură.

(sursa: Mediafax)

×