x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Nicușor Dan: „Pe partea de corupție statul român are restanțe foarte, foarte mari!”

Nicușor Dan: „Pe partea de corupție statul român are restanțe foarte, foarte mari!”

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2025   •   11:10
Nicușor Dan: „Pe partea de corupție statul român are restanțe foarte, foarte mari!”

Pe partea de corupție statul român are restanțe foarte, foarte mari, spune președintele Nicușor Dan. El afirmă că este nevoie de un director civil la Serviciul Român de Informații.

„Nu sunt deloc mulțumit de procesul anticorupție. Sunt zone întregi de corupție care sunt neglijate de statul român și, imediat ce o să terminăm cu chestiunea asta a deficitului și a formării guvernului, partea de justiție o să fie principala mea preocupare”, spune Nicușor Dan.

El afirmă că va avea discuții cu șefii parchetelor, inclusiv discuții despre planurile de management ale noilor șefi de ai parchetelor, care vor avea un mandat începând de la începutul anului 2026.

„Asta pe partea de corupție, evident, că aici statul român are restanțe foarte, foarte mari. În ceea ce privește serviciile, da, este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SRI”, mai spune șeful statului.

Întrebat în ce bază legală va chema șefii parchetelor la discuții, pentru că, potrivit legii, președintele nu are atribuții în acest sens, singurul care poate convoca șefii parchetelor la discuții fiind Consiliul Superior al Magistraturii, Nicușor Dan a spus că va face acest lucur „în baza atribuțiilor președintelui de reprezentare a societății”.

„În momentul în care - cum a fost situația de la salina Praid, evident că l-am sunat pe ministrul Economiei, evident că am vorbit cu domnul prim-ministru - așa e și acum. Corupția este o problemă importantă a societății și președintele, ca reprezentant a societății, poate să discute cu orice autoritate din țara asta”, a precizat Nicușor Dan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicusor dan coruptie statul roman