Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19.01.2016, a inculpatului
POPESCU FLORIN VASILE, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită (2 infracţiuni),
- trafic de influenţă.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 19.01.2016, față de inculpatul STĂNESCU OVIDIU, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 30.04.2015 - 11.12.2015, inculpatul Popescu Florin Vasile, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul inspectoratului de poliţie judeţean Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale, cu intenţie, a pretins, direct şi pentru sine, de la o persoană, suma de 1.000 euro şi a primit printr-un intermediar suma de 500 euro. Aceste sume de bani au fost pretinse şi primite de către ofiţerul de poliţie în schimbul unui pretins ajutor pe care acesta l-ar fi acordat persoanei respective, ce a avut calitatea de suspect într-un dosar penal în care inculpatul desfăşurase acte de urmărire penală.
În perioada octombrie 2015 – 18 noiembrie 2015, inculpatul Popescu Florin Vasile, în aceeaşi calitate, cu intenţie, a pretins, în mod direct şi pentru sine, de la inculpatul Stănescu Ovidiu suma de 500 de euro, din care a primit efectiv 300 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală, învestit cu soluţionarea unei cauze penale care privea o rudă a cumpărătorului de influenţă, trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de omor.
De asemenea, inculpatul Popescu Florin Vasile a promis că îl va determina pe magistrat, inclusiv prin intermediul a două persoane, să adopte o soluţie favorabilă în acea cauză, respectiv să dispună punerea în libertate a persoanei respective sau condamnarea sa la o pedeapsă mai blândă.
Ulterior pronunţării condamnării în primă instanţă la o pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul Popescu Florin Vasile a pretins, în mod repetat şi la date diferite, sume de bani de la inculpatul Stănescu Ovidiu, sub pretextul că pedeapsa a fost aplicată în cuantum redus ca urmare a intervenţiilor făcute pe lângă magistratul respectiv.
În acelaşi context, la data de 19 ianuarie 2016, inculpatul Popescu Florin Vasile a fost depistat în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce primea suma de 700 de lei de la inculpatul Stănescu Ovidiu.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Stănescu Ovidiu trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului Stănescu Ovidiu i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 20 ianuarie 2016, inculpatul Popescu Florin Vasile urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Suceava.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.