x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie OUG care bagă spaima în sistem şi în aplaudacii săi

OUG care bagă spaima în sistem şi în aplaudacii săi

de Ion Alexandru    |    22 Ian 2019   •   09:09
OUG care bagă spaima în sistem şi în aplaudacii săi

Cu o întârziere de două luni de când CCR a declarat neconstituţionale completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, începând cu anul 2014, ministrul Justiţiei a informat că a pregătit o ordonanţă de urgenţă prin care se vor repune în termen, pentru formularea contestaţiilor în anulare, toate cauzele judecate ilegal. Nu doar cele care se află în termenul prevăzut de Codul de Procedură Penală, pentru a nu se crea o discriminare între persoane care, aflate în aceeaşi situaţie, beneficiază, în prezent, de tratamente diferite. Astfel, nu doar cei condamnaţi pot ataca sentinţele definitive, dar şi parchetele, care au încasat achitări la completurile de 5, pot cere desfiinţarea soluţiilor.

Curtea Constituţională a decis, încă din 7 noiembrie 2018, faptul că, prin hotărâri ale Colegiului de Conducere al ÎCCJ, completurile de 5 judecători au fost constituite, începând cu anul 2014, cu încălcarea legii. Asta, deoarece au fost traşi la sorţi doar patru din cei cinci membri a completului, ultimul fiind pus din oficiu. Curtea arată, în dispozitivul Deciziei nr. 685/2018, că “niciun act administrativ nu poate înlătura sau limita acţiunea legii, aceasta trebuind interpretată şi aplicată întocmai”. Ca atare, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet.

Numai că, ţinând seama că deciziile CCR produc efecte numai pentru viitor, Curtea a atras atenţia, încă din noiembrie, că această nulitate absolută se aplică de la data publicării doar dosarelor aflate pe rol sau în cazul sentinţelor definitive, în măsura în care cei condamnaţi se află în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căilor extraordinare de atac.

Discriminare între cazuri similare

Acest lucru generează, automat, o discriminare între persoane care pot formula contestaţii în anulare, pentru că nu au depăşit termenul, şi cei care nu mai pot beneficia de o astfel de măsură reparatorie, deşi ambele categorii au fost judecate de completuri de judecată constituite ilegal, începând cu anul 2014.

Ieri, însă, ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a tuturor dosarelor care, după anul 2014, au fost soluţionate de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, constituite cu încălcarea legii. Acest proiect de act normativ vizează toate sentinţele, fie că este vorba de soluţii de achitare, fie că este vorba despre sentinţe de condamnare, inclusiv parchetele (chiar şi DNA) putând, în măsura în care consideră util, să atace deciziile instanţei supreme cu contestaţii în anulare. Tudorel Toader a precizat că decizia cu privire la adoptarea acestei OUG îi aparţine doar primului-ministru Viorica Dăncilă.

Opoziţia şi #rezist ameninţă cu proteste

Opoziţia şi #rezist au sărit ca arşi în urma acestui anunţ. PNL, spre exemplu, al cărui lider, Ludovic Orban, a obţinut, anul trecut, o decizie de achitare din partea unui complet de 5 judecători constituit iegal, a anunţat că va sesiza Avocatul Poporului. Ionel Dancă, purtător de cuvând al liberalor, a afirmat chiar că adoptarea ordonanţei este “un act ticălos”, în timp ce USR incită lumea la proteste de stradă. Mai mult, pe reţelele de socializare, activiştii #rezist se organizează pentru noi manifestaţii neautorizate.

Din punct de vedere tehnic, o astfel de OUG va putea doar da posibilitatea persoanelor condamnate sau parchetelor care au încasat achitări să formuleze contestaţii în anulare. Practic, actul normativ nu poate scoate sau băga pe nimeni în puşcărie prin simpla sa emitere. În final, tot justiţia, dar, de această dată, prin completuri de judecată legal constituite, va aprecia dacă sentinţele atacate vor fi menţinute sau, dimpotrivă, desfiinţate.

Repunerea în termen a tuturor dosarelor judecate ilegal la ÎCCJ dă fiori susţinătorilor sistemului. Unul dintre cei vizaţi de o soluţie de achitare, care poate fi atacată de DNA, este chiar liderul PNL, Ludovic Orban.

×