x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parlamentul a înființat o comisie specială pentru Legile Justiției

Parlamentul a înființat o comisie specială pentru Legile Justiției

01 Sep 2022   •   15:00
Parlamentul a înființat o comisie specială pentru Legile Justiției

Parlamentul s-a întrunit, joi, în şedinţă comună, ca să aprobe constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei.

Potrivit hotărârii adoptate, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Cameră sesizată, cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.

În plus, comisia va elabora rapoartele asupra acestor iniţiative legislative.

Comisia va fi constituită din 25 de membri şi va funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la data constituirii. Senatul şi Camera Deputaţilor încep, joi, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Conducerea comisiei va fi formată din: Gabriel Andronache (PNL) - preşedinte; Marian Rasaliu (PSD), Ioan Cupşa (PNL), Murariu Oana (USR) - vicepreşedinţi; Ladanyi László-Zsolt (UDMR), Sorin Muncaciu (AUR) - secretari.

Parlament

 

×