x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii DNA la Spitalul Floreasca, într-un dosar care l-ar viza pe medicul Mircea Beuran

Percheziţii DNA la Spitalul Floreasca, într-un dosar care l-ar viza pe medicul Mircea Beuran

13 Feb 2020   •   11:30
Percheziţii DNA la Spitalul Floreasca, într-un dosar care l-ar viza pe medicul Mircea Beuran

Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la Spitalul de Urgenţă Floreasca, într-un dosar de corupţie care l-ar viza pe medicul Mircea Beuran, au declarat  surse judiciare.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două adrese situate în municipiul Bucureşti, dintre care una la sediul unei instituţii publice", se arată într-un comunicat al DNA.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Beuran