x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții la locuința fraților Tate. Noi acuzații la adresa milionarilor britanici

Percheziții la locuința fraților Tate. Noi acuzații la adresa milionarilor britanici

de Redacția Jurnalul    |    21 Aug 2024   •   08:22
Percheziții la locuința fraților Tate. Noi acuzații la adresa milionarilor britanici
Sursa foto: Hepta

Procurorii percheziționează, chiar în aceste momente, casa fraților Tate, dar și locuințele complicilor lor. Acuzațiile privesc mai multe infracțiuni grave, printre care trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influențarea declarațiilor și spălarea banilor.

Avocatul celor doi milionari britanici a ajuns la domiciliul acestora, în urmă cu scurt timp.

Imediat după percheziții, frații Tate vor fi duși cu mandat la DIICOT, unde vor fi audiați de către procurori.

”Astăzi, 21 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Structura Centrală, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Ilfov și municipiului București.

Activitățile s-au desfășurat într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influențarea declarațiilor și spălarea banilor.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul poliției.

Sursa: Antena3/CNN

×