x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Pornografie infantilă prin intermediul unui joc online. Tânăr în vârstă de 20 de ani, arestat preventiv

Pornografie infantilă prin intermediul unui joc online. Tânăr în vârstă de 20 de ani, arestat preventiv

29 Ian 2020   •   17:22
Pornografie infantilă prin intermediul unui joc online. Tânăr în vârstă de 20 de ani, arestat preventiv

Un tânăr de 20 de ani, din judeţul Braşov, a fost miercuri arestat preventiv în urma unei decizii a Tribunalului Constanţa, pentru pornografie infantilă şi şantaj, după ce ar fi determinat o minoră de 10 ani, constănţeancă pe care a cunoscut-o prin intermediul unui joc online, să-i trimită fotografii cu aceasta în ipostaze indecente, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, suspectul a fost reţinut în urma unei percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti la domiciliul său din judeţul Braşov.

"Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanţa au depistat un bărbat bănuit că ar fi şantajat o minoră pentru a obţine de la aceasta imagini compromiţătoare. La data de 28 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorul D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanţa, au efectuat o percheziţie, în judeţul Braşov, la domiciliul unei persoane bănuite de pornografie infantilă şi şantaj", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Din verificările efectuate a reieşit că, potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, în perioada decembrie 2019 - ianuarie 2020, inculpatul A.N.B. i-a solicitat unei minore, în vârstă de 10 ani, pe care a cunoscut-o prin intermediul unui joc online, să se fotografieze în ipostaze indecente şi să-i trimită acestuia fotografiile.

"În momentul în care victima a refuzat să îi mai trimită inculpatului materialele solicitate, acesta a ameninţat-o că va posta pe internet fotografiile pe care persoana vătămată i le trimisese anterior", a menţionat DIICOT.

În urma percheziţiei efectuate în judeţul Braşov, anchetatorii au ridicat două telefoane mobile. Cercetările se află în desfășurare. 

×
Subiecte în articol: pornografie infantila