x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Predoiu, despre legile securității: Nu am nicio informație oficială care să-mi permită să mă pronunț

Predoiu, despre legile securității: Nu am nicio informație oficială care să-mi permită să mă pronunț

16 Iun 2022   •   13:58
Predoiu, despre legile securității: Nu am nicio informație oficială care să-mi permită să mă pronunț

Ministerul Justiției nu a fost sesizat oficial cu privire la avizarea vreunui act normativ în domeniul securrității naționale, spune Cătălin Predoiu: „Nu avem nicio informație oficială care să-mi permită să mă pronunț o poziție”.

„Ministerul Justiției nu a fost sesizat oficial cu privire la avizarea vreunui act normativ din această zonă (a securității naționale - n.r.) și nu are în competență, în portofoliu inițierea unui act normativ în aceasstă zonă. Nu avem inițiativă legislativă decât în legătură cu domeniul Justiției. Nu avem nicio informație oficială care să-mi permită să mă pronunț o poziție în legătură cu aceste proiecte de lege”, spune ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

El precizează că, în momentul în care legile securității naționale vor ajunge la Ministerul Justiției, vor fi analizate și avizate.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, lider PSD, spunea pe 7 iunie că proiectele legilor securității naționale nu au fost discutate în coaliția de guvernare. Întrebat cine le-a redactat, el a răspuns: „Presupun că fiecare instituție în parte, urmând apoi să intre la avizare”.

Liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, afirma despre noile legi ale securității naționale că este nevoie de modernizarea cadrului legislativ pentru siguranța națională, „dar, sub nicio formă, nu putem să ne folosim de asta pentru a crea condițiile propice unei noi dictaturi”.

„Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să-l dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că este un prim draft”, declara președintele Klaus Iohannis.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: catalin predoiu