x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Prinși, după ce au furat 48.000 de lei de la un bucureștean

Prinși, după ce au furat 48.000 de lei de la un bucureștean

27 Aug 2020   •   22:51
Prinși, după ce au furat 48.000 de lei de la un bucureștean

O femeie de 30 de ani și un bărbat de 34 de ani, bănuiți că au furat 48.000 de lei din geanta unui bărbat care aștepta să plătească taxele pentru firma unde lucra, au fost reținuți și, apoi, arestați la domiciliu, de către polițiștii bucureșteni.

Cei doi tineri sunt acuzați de furt calificat.

Potrivit DGPMB, polițiștii Secţiei 17 au fost sesizaţi de un bărbat de 58 de ani că persoane necunoscute i-au sustras din geantă 48.000 de lei. Victima a observat lipsa banilor în timp ce aştepta să plătească taxele firmei.

Polițiștii au reușit să îi identifice pe cei bănuiți că au furat banii și i-au dus la audieri.

„În timp ce se aflau în faţa unei instituţii pentru plata taxelor şi impozitelor, femeia s-ar fi poziţionat în spatele părţii vătămate, sustrăgându-i din geantă suma de bani menţionată, timp în care bărbatul s-ar fi asigurat că nu este observată de alte persoane”, precizează polițiștii, citați de Mediafax, despre modul de operare al celor doi hoți.

×
Subiecte în articol: hoti prinsi