x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procuror, despre cazul Hexi Pharma: ''Klaus Iohannis trebuie să convoace CSAT''

Procuror, despre cazul Hexi Pharma: ''Klaus Iohannis trebuie să convoace CSAT''

18 Mai 2016   •   21:07
Procuror, despre cazul Hexi Pharma: ''Klaus Iohannis trebuie să convoace CSAT''
Sursa foto: Dragos Asaftei

Fostul procuror Eugen Iacobescu a explicat, în ediția de miercuri a emisiunii La ordinea zilei, care ar trebui să fie procedura după sesizarea SRI în cazul dezinfectanților neconformi din spitale.

Iacobescu a explicat că procurorii ar fi trebuit să se sesizeze in rem cu privire la faptele constatate, iar președintele Klaus Iohannis ar trebui să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

"Ca și procedură, ce aș face eu ca și procuror: M-aș sesiza din oficiu, aș vedea ce achiziții s/au făcut, aș vedea câți oameni au murit la nivelul spitalului și aș începe o anchetă pentru săvârșirea infracțiunilor de omor. Aș începe împotriva celor care au livrat aceste produse și împotriva managerilor de spital. Ca și măsură, cred că e de atribuția domnului președinte Iohannis să convoace CSAT, pentru că aceasta este măsură de siguranță națională'', a subliniat procurorul Iacobescu.

×