x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Proiect PNL: Până la 10 ani de închisoare pentru cei care răspândesc intenționat boli contagioase

Proiect PNL: Până la 10 ani de închisoare pentru cei care răspândesc intenționat boli contagioase

18 Mar 2020   •   19:35
Proiect PNL: Până la 10 ani de închisoare pentru cei care răspândesc intenționat boli contagioase

Trei senatori PNL, Alina Gorghiu, Iulia Scântei și Daniel Fenechiu, vor depune la Senat un proiect care prevede închisoare între 3 și 10 ani pentru cei care infectează cu boli contagioase două sau mai multe persoane și între 5 și 15 ani de închisoare, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei.

Inițitiva legislativă modifică și completează articolul 352 „Infracțiuni contra sănătății publice - Zădărnicirea combaterii bolilor”, din Legea 286/2009 privind Codul penal.

Modificările propuse prin proiectul de lege sunt următoarele:

„Art. 352 - (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase dacă a pus în pericol sănătatea, integritatea sau viața uneia sau mai multor persoane sau a creat un pericol cu privire la răspândirea unei boli infectocontagioase, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită de către o persoană suspectată sau confirmată medical ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare răspândirea unei boli infectocontagioase sau infectarea unei alte persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare infectarea a două sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani”.

De asemenea, „(6) Omisiunea de a divulga autorităților competente în prevenirea, combaterea și tratarea bolilor infectocontagioase a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană suspectă sau confirmată ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, precum și orice alte informații necesare efectuării anchetelor epidemiologice, se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani”.

Limitele pedeapei sunt majorate cu jumătate dacă „faptele săvârșite în condițiile prevăzute de alin (1), (2) (3) (4) (5) și (6) au condus la infectarea personalului medical sau autorităților angajate în prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase ori au determinat reducerea în mod substanțial a capacității de funcționare a unui spital sau a oricărei alte instituții publice”.

În forma în vigoare a Codului penal este prevăzut că: „(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda”.

 (sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: închisoare coronavirus