x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Raluca Prună: DIICOT va fi sprijinită de propria unitate de investigaţii financiare

Raluca Prună: DIICOT va fi sprijinită de propria unitate de investigaţii financiare

20 Oct 2016   •   11:48
Raluca Prună: DIICOT va fi sprijinită de propria unitate de investigaţii financiare

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) va fi sprijinită de propria unitate de investigaţii financiare, a declarat joi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în cadrul conferinţei Pan-Europene a Oficiilor Naţionale de Recuperare a Creanţelor provenite din infracţiuni, organizată la Bucureşti.


Ea a precizat că Ministerul Justiţiei, cu sprijinul nemijlocit al sistemului judiciar, aproape a finalizat două proiecte de acte normative prin care, pe de o parte, se va genera o creştere a posibilităţilor legale de folosire a confiscării extinse, inclusiv de la terţi, iar, pe de altă parte, se va consolida capacitatea DIICOT, care va fi sprijinită de propria unitate de investigaţii financiare.

"Cred că sunt cele două piese mici, dar importante care lipsesc unui cadru absolut complet pentru a putea finaliza cu succes astfel de dosare. Aceste proiecte legislative vor facilita şi mai mult o bună urmărire şi recuperare a produsului infracţiunii. (...) Ideea este să facem din DIICOT o structură specializată la fel de puternică precum structura specializată în combaterea corupţiei", a punctat ministrul Justiţiei.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca pruna diicot