x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie România câștigă procesul la Tribunalul UE în cazul corecției financiare pentru plăți din PNDR

România câștigă procesul la Tribunalul UE în cazul corecției financiare pentru plăți din PNDR

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2023   •   19:40
România câștigă procesul la Tribunalul UE în cazul corecției financiare pentru plăți din PNDR

România a câștigat, miercuri, procesul intentat de țara noastră la Tribunalul Uniunii Europene care a vizat anularea unei decizii a Comisiei Europene prin care au fost aplicate corecții financiare de 18,7 milioane euro pentru plăți efectuate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au salutat hotărârea de miercuri a Tribunalului Uniunii Europene care a dat câștig de cauză țării nostre.

Procesul în acest dosar a fost inițiat de România care a vizat anularea unei decizii a Comisiei Europene prin care au fost aplicate statului român corecții financiare în cuantum de 18.717.475,08 euro, pentru plăți efectuate în favoarea bunăstării porcinelor în anii financiari 2017-2019 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

În urma demersului, instanța UE a dat câștig de cauză României și a anulat decizia atacată în ceea ce privește întreaga sumă de 18.717.475,08 euro.

„Hotărârea obținută este rezultatul foarte bunei colaborări dintre Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Reprezentarea juridică a statului român în cauza T-33/21 a fost asigurată de Ministerul Afacerilor Externe prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Echipa de juriști implicată a fost alcătuită din Emilia Gane, agent guvernamental, Loredana Bațagoi, șef al Serviciului Contencios UE, și Oana-Cătălina Ichim, diplomat, experții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigurând sprijinul tehnic în vederea pregătirii argumentației juridice a României”, transmite MAE.

Hotărârea Tribunalului UE nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romania tribunalul ue