x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Scandal în învățământ. Un profesor a agresat sexual o elevă în școală

Scandal în învățământ. Un profesor a agresat sexual o elevă în școală

de Redacția Jurnalul    |    19 Mar 2024   •   11:00
Scandal în învățământ. Un profesor a agresat sexual o elevă în școală

Un profesor de 45 de ani a fost reținut de polițiștii din Argeș și ulterior a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual o elevă.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și au reținut un bărbat de 45 de ani, din Mărăcineni, transmite marți IPJ Argeș.

Din cercetări s-a stabilit că în 7 martie bărbatul, având calitatea de cadru didactic, ar fi agresat sexual o minoră, elevă a unității școlare, în timp ce se aflau în incinta unității de învățământ.

„Pentru probarea aspectelor ce fac obiectul cercetării, polițiștii au colaborat cu aparținătorii minorei și cu reprezentanții unității de învățământ. Astfel, la data de 18 martie a.c., bărbatul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză”, arată Poliția Argeș.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar marți a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: invăţămănt agresiune sexuala