x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şefa Înaltei Curţi nu a votat pentru respectarea deciziei CCR

Şefa Înaltei Curţi nu a votat pentru respectarea deciziei CCR

de Ion Alexandru    |    06 Dec 2018   •   12:10
Şefa Înaltei Curţi nu a votat pentru  respectarea deciziei CCR
Sursa foto: Kuzma/Getty Images/iStockphoto

Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în şedinţa de ieri, să emită o „hotărâre prin care să se statueze respectarea exigenţelor expuse în conţinutul Deciziei Curţii Constituţionale din data de 7 noiembrie”. Este vorba despre Decizia prin care CCR a constatat existenţa conflictului juridic de natură constituţională, generat de refuzul conducerii ÎCCJ de a desemna, prin tragere la sorţi, toţi membrii Completurilor de 5 judecători, astfel cum prevede legea de organizare judiciară, cu aplicabilitate de la jumătatea anului 2018. Hotărârea Secţiei de Judecători a CSM a fost adoptată cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, s-a abţinut de la vot. CSM a decis că toţi judecătorii completurilor urmează să fie traşi la sorţi, după convocarea tuturor magistraţilor care activează la ÎCCJ, iar dosarele aflate pe rolul completurilor, înregistrate începând cu anul 2014, urmează să fie re-repartizate aleatoriu. CSM mai propune şi înfiinţarea a câte trei Completuri de 5 judecători, în loc de două în fiecare materie, câte sunt în prezent. Decizia CSM se pune în aplicare de îndată.

 

 

×