x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șefa unui complex de servicii din cadrul DGASPC Neamț, trimisă în judecată. Ce sume de bani primea ca să angajează anumite persoane

Șefa unui complex de servicii din cadrul DGASPC Neamț, trimisă în judecată. Ce sume de bani primea ca să angajează anumite persoane

15 Noi 2022   •   14:23
Șefa unui complex de servicii din cadrul DGASPC Neamț, trimisă în judecată. Ce sume de bani primea ca să angajează anumite persoane

Șefa unui complex de servicii din cadrul DGASPC Neamț a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență în formă continuată. Ea ar fi pretins de la candidați bani în scopul promisiunii că va interveni astfel încât să fie declarați câștigători la concursuri de angajare.

Potrivit DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Cobuz Petronela, la data faptei șefă a Complexului de servicii „Romanița” Roman din cadrul DGASPC Neamț, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență în formă continuată, Boloca Ilie, la data faptei director al Clubului „Copiilor” Roman, unitate aflată în subordinea IȘJ Neamț), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influență, și a trei persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influență.

Conform rechizitoriului, în perioada ianuarie/februarie 2022 – 28 iunie 2022, în contextul organizării la nivelul DGASPC Neamț a unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante în cadrul Complexului de servicii „Romanița” Roman, inculpata Cobuz Petronela, direct sau prin intermediar, ar fi pretins de la cinci persoane suma totală de 11.000 euro și ar fi primit de la trei dintre acestea suma totală de 4.500 euro.

În schimbul banilor, inculpata le-ar fi promis acestora că va interveni pe lângă membrii comisiilor de concurs și pe lângă conducerea DGASPC Neamț, astfel încât persoanele respective să fie declarate admise la concursurile ce vizau, printre altele, ocuparea unor posturi de administrator, pedagog social și psiholog.

Procurorii arată că, într-un context asemănător, în perioada decembrie 2021 – iunie 2022, inculpata ar fi primit suma totală de 700 euro de la două persoane, una dintre ele fiind inculpatul Boloca Ilie, pentru angajarea unor rude ale acestora pe posturile de infirmieră și magazioner în cadrul Complexului de servicii „Romanița” Roman.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamț.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu doi inculpați în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de cumpărare de influență. Aceștia au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, au acceptat încadrarea juridică și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, respectiv 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: angajari bani judecata dna