x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Senatul a adoptat proiectul privind declasificarea unor documente

Senatul a adoptat proiectul privind declasificarea unor documente

22 Oct 2018   •   18:32
Senatul a adoptat proiectul privind declasificarea unor documente

Plenul Senatului a adoptat luni, cu amendamente, propunerea legislativă privind declasificarea unor documente, act normativ ce vizează hotărârea CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia. 

Proiectul a fost adoptat cu 79 de voturi "pentru" şi 17 "împotrivă". 

Comisia juridică a dat luni un nou raport de admitere propunerii legislative, în forma care a trecut de comisiile de apărare şi de administraţie, cu un amendament propus de senatorul Traian Băsescu. 

Noul raport a fost dat după ce comisiile de apărare şi de administraţie adoptaseră săptămâna trecută amendamentul propus de senatorul Traian Băsescu potrivit căruia "se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA şi SRI în baza articolului 15 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale 003064/04.02.2009". 

În opinia senatorului USR George Edward-Dircă, este "foarte curios" cum fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a dat seama acum de "efectele nocive" ale acestor protocoale. 

"Am Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2005 - 2007, SNA în domenii vulnerabile 2007 - 2009, toate în perioada dumnealui de mandat, precum şi a iniţiatorului acestui proiect. (...) Peste tot aceste protocoale sunt prezentate, în anii respectivi, ca o soluţie de succes, ca progrese înregistrate în lupta împotriva corupţiei", a declarat senatorul. 

În replică, preşedintele Comisiei juridice, senatorul Robert Cazanciuc, a spus că "probabil" Traian Băsescu are o formulă cunoscută, care se numeşte "reevaluare". 

"A reevaluat situaţia, şi-a dat seama că a greşit şi ne-a propus nouă un text pe care colegii din Comisia de apărare l-au votat. Vă propun un raport de admitere în formula textului, aşa cum a trecut la Comisia de apărare", a spus Cazanciuc. 

Comisiile de apărare şi de administraţie din Senat au acordat pe 16 octombrie raport favorabil, cu amendamente, propunerii legislative privind declasificarea unor documente, după ce Comisia juridică a votat pe 15 octombrie tot pentru un raport de admitere în cazul acestui act normativ. 

Comisiile de apărare şi de administraţie se exprimaseră prin raport în urmă cu o săptămână pe acest proiect, dar dezbaterea a fost reluată pentru a include amendamente formulate de unul dintre iniţiatori, deputatul PSD Mircea Drăghici, şi de senatorul PMP Traian Băsescu. 

Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează hotărârea CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia. 

Unul dintre amendamentele propuse de Drăghici prevede că dosarele "în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la articolul 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei". 

O altă modificare a actului normativ a fost adusă articolului 4. "Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit". 

Comisiile de apărare şi de administraţie au adoptat şi amendamentul lui Băsescu potrivit căruia "se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA şi SRI în baza articolului 15 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale 003064/04.02.2009". 

"Am avut un amendament legat de hotărârea CSAT 17 pe care unii senatori sau PSD o consideră baza protocoalelor, ceea ce e o minciună de tip PSD. Baza protocoalelor este cu totul alta. Dar dacă vor să ajungă la corecta informare a populaţiei, trebuie desecretizate planurile de acţiune comune între DNA şi SRI făcute în baza protocolului din 2009. M-am dus cu acest amendament în comisie, nicidecum în baza hotărârii CSAT 17, pentru că acea hotărâre nu pomeneşte SRI. (...) M-am dus cu un amendament care să nu fie foarte general, pentru că ei, de fapt, prin ceea ce prevede proiectul de lege - că se desecretizează toate documentele secrete - pot genera extrem de multe piedici în (...) dosare care acum se află în anchetă", explica Traian Băsescu. 

Propunerea legislativă, iniţiată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional. AGERPRES

×