x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Socrii lui Cătălin Cherecheș, trimiși în judecată în cazul mitei către mama judecătorului

Socrii lui Cătălin Cherecheș, trimiși în judecată în cazul mitei către mama judecătorului

de Redacția Jurnalul    |    19 Dec 2023   •   13:57
Socrii lui Cătălin Cherecheș, trimiși în judecată în cazul mitei către mama judecătorului

Socrii fostului primar din Baia Mare au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) după ce ar fi încercat să dea mită mamei unui judecător pentru a pronunța o sentință mai blândă edilului.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpați (soț și soție).

Surse judiciare au declarat că este vorba despre socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

În sarcina celor doi s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că „în data de 25 noiembrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această „ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție”.

Potrivit procurilor, la data de 6 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, dar cel puțin egală cu suma menționată anterior, restul urmând a fi remiși după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

„În contextul menționat mai sus, în data de 8 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis și alte foloase necuvenite, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea ,,rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, spun procurorii DNA.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 50.000 de euro, ridicată cu ocazia procedurii flagrantului, în vederea confiscării speciale

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: socru cherecheş mită