x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şpăgi cuprinse între 8.000 - 15.000 de euro pentru un post de asistent la Spitalul Botoşani

Şpăgi cuprinse între 8.000 - 15.000 de euro pentru un post de asistent la Spitalul Botoşani

de Redacția Jurnalul    |    13 Dec 2023   •   16:45
Şpăgi cuprinse între 8.000 - 15.000 de euro pentru un post de asistent la Spitalul Botoşani

DNA. Şpăgi cuprinse între 8.000 - 15.000 de euro pentru un post de asistent la Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani. Posturile de îngrijitor sau brancardier se "adjudecau" cu sume cuprinse între 2.000 - 5.000.

Procurorii vizează fapte ce au legătură cu fraudarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea unor posturi vacante la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, în perioada 2018-2023.

Potrivit DNA un post, de exemplu, de asistent medical „poate fi cumpărat”, cu sume cuprinse între 8.000 - 15.000 de euro.

În plus, valoare mitei a crescut a crescut, în 2020, un post de asistent era 8.000, în 2022, 10.000 euro, în 2023, 15.000 euro. Pentru un un post de altă natură, cum ar fi: muncitor, îngrijitor, brancardier, ş.a., se plăteau sume cuprinse între 2.000 - 5.000 de euro, sumele de bani pretinse/oferite/remise/primite crescând, în funcţie de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracţional.

Angajările erau făcute în funcţie de cine oferă suma de bani cea mai mare şi cine avea pila cea mai puternică în interiorul sistemului.

Candidatul, care doreşte să ocupe un post vacant, prin coruperea funcţionarilor publici, nu interacţionează, în unele situaţii, în mod direct, cu funcţionarii Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, care fac parte din comisiile de concurs, ci este nevoit să apeleze la persoane intermediare (de regulă, apropiaţi, rude, vecini, angajaţi din spital, etc.), care să-i recomande, unui alt angajat/funcţionar din mediul spitalicesc, cu putere de influenţă la nivelul funcţionarilor care iau deciziile, în privinţa promovării candidaţilor la concursuri.

Candidaţii primeau subiectele şi rezolvările, iar una din condiţiile pentru ca un candidat să poată fi ajutat să promoveze concursul şi să obţină postul dorit era aceea ca persoana să treacă de proba de scrisă cu nota minimă, de 7,00, pentru lucrarea scrisă rămânea ca o dovadă scriptică, în arhiva spitalului, în cazul unui eventual control cu privire la modul de desfăşurare a concursului respectiv. Aşadar, obţinerea unei note minime de trecere la proba scrisă era o condiţie obligatorie pentru ca un candidat să poată fi susţinut de funcţionar să obţină postul vacant, în schimbul unei sume de bani.

Ulterior, promovării probei scrise, candidatul agreat era asigurat de funcţionar, în schimbul foloaselor necuvenite promise/remise, că va fi declarat admis la probele de interviu şi practică, indiferent de alţi eventuali candidaţi care ar fi obţinut şi ei nota minimă de trecere la proba scrisă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: spagi spital botosani